Obisnuiesc sa ma duc devreme. O data pentru a gasi mai usor loc de parcare iar in al doilea rand pentru a admira stadionul aproape gol. Mai intai ma loveste mirosul acela de iarba proaspat taiata si apoi udata. Iar dupa ce ma obisnuiesc...simt apasarea, simt istoria si mandria.
Recunosc ca nu am reusit sa fac cumva si sa pasesc si eu pe gazon cand stadionul e gol. Sa fiu acolo, la kilometrul zero. Dar imi doresc asta si o sa fac asta intr-o zi.
Pe urma, incet incet lumea vine, se aduna. Se cumpara suc-uri, se aduc kilograme de seminte, fiecare se aseaza pe locul de pe bilet si incepe discutia. Ba despre meci, ba despre problemele fiecaruia. Foarte putini sunt cei care fumeaza. Si incep discutiile despre meci, despre alcatuirea echipei si tot asa. Mai apoi vine si galeria echipei adverse care este primita in fluieraturi si injuraturi care mai de care.
Echipele intra pe teren pentru incalzire. Cu ocazia asta aflam exact echipa. Din nou lumea isi da cu parerea ce si cum.
Crainicul anunta echipa. La fiecare jucator, publicul ii striga numele. Incepand cu Zapata si terminand cu numele care pentru mine are cea mai mare rezonanta, invoca cele mai multe amintiri si care pur si simplu poate fi confundat cu un strigat de lupta. Poate si pentru ca asta reprezinta actualul antrenor al echipei, Marius LACATUS! Marius LACATUS!! Marius LACATUS!!!!!
Nu am de gand sa imi exprim parerile despre Marius Lacatus antrenorul si nici despre Marius Lacatus jucatorul. In schimb vreau sa scriu despre emotiile care ma cuprind cand efectiv tip acest nume. Si pe care sunt sigur ca le voi reciti mai tarziu cu multa placere.
Cat despre meciul la care am asistat...nu m-am asteptat la nimic mai putin. Am batut cu 4-0 o echipa modesta, Gaz Metan Medias. Dar nu asta e important.
Echipa conteaza, atmosfera conteaza si oamenii cu care te duci la fel.
La cat mai multe victorii,
V
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu