Filozofia fotbalului

Ce mare filozofie e si in fotbalul asta? 22 de oameni care alearga dupa o minge pe un teren verde ca sa o bage in una dintre porti.
Asta ar fi punctul de vedere al catorva persoane pe care le cunosc si pe care pur si simplu nu ii intereseaza acest sport, acest fenomen.

O foarte scurta caracterizare care este extraordinar de la obiect si expusa intr-un mod poate prea simplist a fost facuta de Emeric Ienei pentru care, in paranteza fie spus, am tot respectul pentru ce a facut, chiar daca a avut si el anumite slabiciuni. Domnia sa a spus ca este un sport complicat in care un jucator loveste mingea intr-un anumit mod cu un picior iar cu celalalt isi mentine sprijinul. Daca nu as sti mai bine parca aceste cuvinte ar veni de la un gimnast.

De unde provine acest sport nu este foarte clar. Sa spunem insa ca acesta a fost inventat de englezi. Si nu stiu cum, si nu stiu de ce dar acesta a devenit cel mai popular dintre toate. De aceea este denumit si Sportul Rege.

Un sport care nu s-a schimbat de-a lungul anilor. Fundamental vorbind. Si asa cum este scris si in cartea lui Ioan Chirila, 'Mexico 70' poate si de aici vine frumusetea fotbalului; nu a fost supus transformarilor si evolutiilor. E drept insa ca acest lucru pare sa se sfarseasca o data cu presupusa adaugare a inca unui arbitru, acceptarea probelor video pentru anumite faze sau dotarea mingii cu sensori care sa indice daca aceasta a trecut complet sau nu linia portii. Insa pana ca toate aceste modificari sa intervina, fotbalul isi pastreaza frumusetea si puritatea.

Daca din aceasta perspectiva lucrurile sunt cam la fel, din cea a modului de joc lucrurile stau complet diferit. Dovada stau acele filmari alb-negru care se gasesc atat cu meciuri din campionatul nostru cat si cele cu echipa nationala. Aici chiar a intervenit evolutia. Lucru normal de altfel, mergand mana in mana cu evolutia corpului uman. Desi si aici ar fi ceva de spus.
Nu de putine ori am auzit oameni mult mai in varsta ca mine spunand despre cutarescu ca avea o viteza de nedescris. Si altul ca avea o forta a sutului extraordinara. Si ma gandesc ca este posibil ca forta omului in stadiul pur sa fie aceeasi si doar conditiile, mediul in care aceasta forta isi arata limite sa fie mai propice. Nu se poate face comparatie intre gazonul de atunci si cel de acum. Sau tipul de minge. Cat despre ghetele de fotbal e deja inutil sa mai vorbim. Si probabil ca aceste schimbari au dus la imbunatirea performantelor. In fine, depasesc repede si acest topic pentru ca o lungesc prea mult. Deja am ajuns la o lungime la care Pitzy ar exclama 'pff, e prea mult de citit; nu am chef' si ar inchide pagina imediat. Cu atat mai mult cu cat nici nu il pasioneaza fenomenul.

Si e foarte posibil ca si un cititor oarecare indragostit de acest sport sa nu il citeasca pana la capat. Fie ca se plictiseste, fie ca observa poate ce prostii debitez acum si considera ca este inutil sa mai piarda timpul. In fine. Aceste ganduri vor ramane. Pentru mine si pentru oricine.

Revenind acum la filozofia fotbalului, ca despre asta vroiam sa vorbesc inca din start. Avand deosebita placere de a urmari meciurile din Liga Campionilor am ajuns pentru a-n-a oara la aceeasi concluzie. Concluzie pe care o voi impartasi acum si care are legatura cu viziunea mea asupra ceea ce inseamna o echipa de fotbal. Si incepem:

Stim cu totii ca ne plac golurile. Tuturor ne place jocul spectaculos iar deseori cele mai mari sume de transfer se invart in jurul atacantilor si/sau oamenilor de gol. Insa daca ai un atacant de mare valoare, acest lucru nu este suficient. Ba mai mult, daca ai o intreaga linie de atac formidabila sunt in continuare sanse sa nu castigi nici un titlu, nici o cupa nimic.
Astfel, paradoxal, o echipa puternica are o aparare foarte buna. In primul rand fiecare jucator trebuie sa aiba valoare, apoi toti 4 sa joace ca o mini-echipa. Despre portar eu zic ca este mai bine sa ai unul bun si constant decat unul formidabil. Pentru ca acel portar formidabil iti va scoate uneori mingi aproape imposibile dar va gafa la unele foarte usoare si de cele mai multe ori vor aduce mari prejudicii.

Plecand astfel de la o echipa cu un portar bun si constat si continuand cu o linie defensiva de clasa se poate vorbi despre constructia unei adevarate puteri. Urmeaza linia de mijloc unde pe aripi nu s-au schimbat multe. Este nevoie de oameni care sa alerge mult, sa dribleze si sa centreze. La centru insa este nevoie de cel putin un om de creatie, un om incisiv care sa atace vertical sa scoata un adversar din joc si sa gandeasca repede urmatoarea miscare si de inca unul care sa-l sustina pe cel creativ ( cum ziceam intr-un post anterior sunt sanse sa piarda mingea) si care sa vina sa sustina si defensiva in momentele grele; deci un om de travaliu.

Urmeaza apoi atacul care, clasic discutand, e format din unul sau doi jucatori. Din punctul meu de vedere, ideal ar fi din 2 oameni, din care unul cu un joc foarte bun de cap si cu demarcare jucand rol de pivot si inca unul complet care are si viteza are si sut si dribling si poate si o lovitura buna cu capul. Acela este omul de zeci de milioane.

Si cam asa este conturata echipa buna. Nu si ideala. Ideala ar fi cu oameni precum Wayne Rooney care desi joaca pe post de atacant, vine de foarte, foarte multe ori in defensiva chiar in propriul careu. Si alearga cu mult peste media echipei.

De asemenea este absolut esential ca pivotul sa se inteleaga si sa se simta foarte bine cu atacantul si cu mijlocasul de creatie care la randul lui trebuie sa se inteleaga mai cu toata lumea.

Nu pot si nu cred ca voi putea vreodata sa fac o echipa ideala. Nici macar daca ar fi sa aleg dintr-un grup restrans tot nu as putea. Poate pentru ca nu exista asa ceva. Dar sistemul care de altfel si reiese din descrierea de mai sus ar fi un 4-2-1-1-1. 4 fundasi, 2 aripi, 2 pe centru unu defensiv unul ofensiv si in atac tot doi - pivotul cu 'one-man-show'.
Pot sa spun ca pana acum cativa ani sistemul meu preferat era un fel de 4-2-1-2 in care ma gandeam la acel 1 ca fiind un mijlocas ofensiv care are geniul de pasa asemanator lui Xavi de exemplu si forta de patrundere a lui Lampard sa zicem si care are 2 atacanti in fata pe care ii poate servi. Aceasta politica s-a schimbat, noua metoda abordata permitand o flexibilitate mai mare.

Si apropo de flexibilitate tot acest sistem este doar creionat. Pentru ca in fapt, de multe ori aripile vor face schimb de locuri, mijlocasul ofensiv va face schimb cu unul dintre atacanti, tot timpul trebuie sa existe miscare pentru ca defensiva adversa sa nu poata anticipa miscarile. Iar cand ai si cazul ideal cu un jucator care alearga de ii ies plamanii si face treaba foarte buna si in aparare si in atac atunci chiar poti sta linistit. (subliniez treaba foarte buna ca asa multi s-ar gandi la Nicolita dar nu are nici o treaba cu el).

Iar toate astea vin sudate si legate de un antrenor. De un antrenor care cunoaste importanta defensivei si care poate daruii suficienta flexibilitate pentru a crea spectacolul pe care toti il tanjim dar si pentru a fi eficient si a castiga meciuri, puncte.

Si uite asa toate aceste cuvinte se reduc la doua necesitati. Conditie fizica si talent. Iar daca talentul nu e din abundenta atunci si mai multa conditie fizica. Altfel esti mort, depasit.

Cam asta ar fi treaba cu fotbalul. Culmea e ca am incercat sa scriu si cat mai putin cu putinta. Nici nu stiu daca are vreun sens ce am scris acum pentru ca nici macar nu voi sta sa recitesc. Asa au iesit, asa vor aparea.

Si daca stau sa ma gandesc mai bine, probabil de aceea a avut Steaua acea perioada foarte buna. Pentru ca Olaroiu a venit dupa munca lui Zenga care a facut o treaba extraordinara cu defensiva punand-o la punct, slefuind fiecare detaliu si scotand ce era mai bun din ea, si dupa munca lui Protasov care i-a reinvatat pe stelisti sa atace si le-a readus pofta de joc si de atac. Dupa ce aceste efecte s-au stins, echipa a jucat din ce in ce mai prost dupa care multi jucatori au plecat si multi au venit. Iar aici intervine un lucru care am uitat sa-l mentionez in aceasta filozifie: pentru a face performanta este nevoie de o finantare solida si de rabdare. De un antrenor bun care sa stea ani si ani de zile. Chiar daca in primii nu se castiga nimic.

Constructia nu este usoara, este anevoioasa si trebuie sustina si de o pepiniera productiva. Ceea c e cer eu nu prea vad insa posibil in Romania. Si nu numai aici dar si in multe alte tari.

Inchei cu speranta ca fotbalul frumos nu va muri. Si cu deja invechita speranta ca lucrurile la noi vor fi mai bune. Si pentru echipa nationala si pentru echipa mea de suflet.

V